Meniu Închide

VecinulTau.ro

S-a lansat o rețea națională de voluntariat care pune în legătură persoanele care au nevoie de ajutor cu voluntari din proximitate.

Am preluat, mai jos, integral, anunțul de pe pagina de Facebook a Asociației InCotroceni:

În aceste momente, mulți dintre noi ne facem griji pentru membrii familiei noastre, care poate se află într-o situație de izolare, fără să poată merge la magazin sau la farmacie. Ce-i de făcut?

Împreună cu prietenii și vecinii de cartier de la Cooperativa de Energie am lansat Vecinul Tău.ro, o platformă nu doar pentru Cotroceni sau București, ci o rețea națională de „voluntari de proximitate” gata să dea o mână de ajutor celor de lângă ei. Este o soluție simplă care pune în legătură directă oamenii din categoriile sociale vulnerabile cu vecinii lor, pentru a le aduce acasă 🛒cumpărăturile și medicamentele💊, sau pentru a le plimba animalul de companie.🐾 Astfel, beneficiarii vor putea să rămână acasă, în siguranță, iar voluntarii vor putea face și livra cumpărăturile în imediata lor vecinătate, diminuând traficul și expunerea lor socială.

După 12 zile de la lansare, avem deja peste 1200 voluntari înscriși în toată țara, inclusiv în comunități mici, unde inițiativele civice nu au ajuns din motive logistice.

✅ Nu poți ieși din casă la cumpărături? Intră pe Vecinultău.ro și caută acolo voluntarul cel mai apropriat de tine
✅ Vrei să ajuți oamenii din categoriile vulnerabile care stau pe lângă tine? Devino voluntar! E simplu, durează 2 minute!

Susține și tu👉👉 https://vecinultau.ro/ 👈👈 printr-un #share sau descarcă afișul de pe site și lipește-l în cartier.

#share #covid19 #stămacasa #impreuna #solidaritate #cooperare #comunitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *