Meniu Închide

Locuitorii din Cotroceni se mobilizează pentru salvarea Parcului Romniceanu

Duminică, 19 octombrie, la ora 12:00, locuitorii cartierului Cotroceni se vor întâlni la cafeneaua Throwback Coffee and Stories, situată la intersecția străzilor Dr. Herescu și Dr. Petrini, pentru a discuta situația actuală a Parcului Romniceanu.

Inițiativa aparține unor cetățeni din zonă, nemulțumiți de starea în care a ajuns unul dintre cele mai vechi și iubite spații verzi din cartier. Aceștia reclamă faptul că, în ultimele luni, mai mulți copaci maturi au fost tăiați fără a fi replantați, iar întreținerea parcului lasă de dorit.

„E dureros să vezi cum un parc care odinioară era plin de viață și verdeață s-a transformat într-o pârloagă de pământ. Iarba este tunsă la ras, nu mai există strat vegetal, iar locurile umbroase aproape că au dispărut”, spun locuitorii.

Parcul Romniceanu, aflat în administrarea Primăriei Sectorului 5, a fost în trecut subiectul mai multor controverse. În urmă cu câțiva ani, autoritățile locale au propus amenajarea unui patinoar în incinta parcului, însă proiectul a fost respins în urma opoziției ferme a comunității locale, care a cerut menținerea spațiului verde.

Întâlnirea de duminică își propune să adune cât mai mulți cetățeni care doresc să participe la identificarea unor soluții și să inițieze un dialog direct cu autoritățile locale, pentru ca Parcul Romniceanu să-și recapete aspectul natural și rolul de spațiu public verde, destinat relaxării și recreerii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *